Post-uri cu eticheta ‘decoraţiuni nuntă’

Prăjituri pentru nuntă

Tuesday, March 3rd, 2009 |

Am observat în cadrul celor trei târguri de nunţi din Cluj Napoca, că anul acesta sunt la modă două culori pentru decorul nunţilor: verde şi mov; iar pentru a fi în ton cu moda, vă povestim azi despre ceva care poate fi verde, dulce şi cremos, perfect pentru o dupăamiază rece de iarnă, cum e acum la noi…prăjituri şi torturi de nuntă.
Dacă vă alegeţi verdele ca şi culoare de bază pentru decoraţiuni, atunci trebuie ca şi tortul să se încadreze perfect în peisaj, şi de aceea acesta poate fi îmbrăcat total în glazură verde, sau să fie accesorizat cu doar câteva detalii verzi, cum ar fi florile din zahăr, buline din marţipan, perle din zahăr sau flori naturale ( orhidee, trandafiri, yoko).
Dacă aveţi nunta vara, atunci puteţi alege o reţetă de prăjituri pentru invitaţi, cu cremă pe bază de mentă, care pe lângă faptul că se potriveşte cu înteg decorul din punct de vedere coloristic, este şi foarte bine venită în acest anotimp, datorită gustului fresh al mentei; oaspeţii voştri vor fi cu siguranţă încântaţi de un desert răcoritor!
Perfect pentru o nuntă în aer liber sau la fel de potrivit pentru o petrecere de nuntă organizată într-un restaurant elegant, verdele este culoarea care simbolizează pace, armonie şi prospeţime; dacă această culoare va reprezenta nunta voastră, atunci aveţi grijă să îl folosiţi şi pentru tortul şi prăjiturile de pe mesele invitaţilor, pentru ca şi acest moment dulce şi foarte aşteptat, să se încadreze perfect în peisajul celei mai frumoase zile.

Prăjituri pentru nuntă

Organizarea unei nunţi

Thursday, February 26th, 2009 |

Organizarea unei nunţi, poate fi de multe ori destul de dificilă şi complicată; există numeroase cupluri, care din dorinţa de a-şi crea nunta într-o manieră extrem de personală, aleg varianta de se ocupa ei înşişi de fiecare detaliu al nunţii, să fie ei doi implicaţi în tot ce ţine de evenimentul lor.
Desigur, o variantă foarte frumoasă, specială, dar în acelaşi timp foarte obositoare…dar, de acea există agenţii specializate în organizări de nunţi, experţi în acest vast domeniu care sunt pregătiţi să vă ajute pentru tot cea ce înseamnă o organizare ca la carte.
Începând cu locaţia unde va avea loc petrecerea de nuntă, la culorile predominante, invitaţii şi carduri de masă, huse şi eşarfe pentru scaune, aranjamente florale, decoraţiuni de masă, de fundal, suport pahare şampanie, limuzine sau maşini de epocă, sonorizare, servcii foto-video, fântâni de ciocolată, porumbei albi, până la cele mai mici detalii care ţin de organizarea unei nunţi perfecte.
Încercaţi sa fiţi deschişi şi cooperanţi, să spuneţi coordonatorului exact ce vă doriţi, ce preferaţi, astfel ca ziua nunţii voastre să fie una aşa cum v-aţi dorit.
Nu ezitaţi să apelaţi la serviciile unei agenţii de organizări nunţi, să puneţi la cale împreună o petrecere de nuntă superbă; noi vi recomandăm călduros pe cei de la For Confort, ale caror date de contact le gasiţi aici.

Organizarea unei nunţi

Tortul mirilor

Tuesday, February 17th, 2009 |

Tortul mirilor este poate cel mai aşteptat moment al petrecerii de nuntă, cel mai delicios şi mai romantic, de fapt, cea mai dulce surpiză a serii!
Pentru că afară ninge şi totul este acoperit cu zăpadă, am ales pentru voi câteva poze cu torturi de nuntă de culoarea albă.
De ce să alegeţi un tort alb? Pentru că în cazul unor decoraţiuni de nuntă foarte colorate sau încărcate, un tort îmbrăcat în glazură albă, va ieşi cu siguranţă în evidenţă, prin eleganţa şi simplitatea lui.
Albul în sine este o culoare extrem de elegantă, care nu mai are nevoie de nici o altă culoare lângă ea pentru a crea un efect cromatic spectaculos; dar dacă vi se pare prea clasic un tort alb, acesta se poate decora cu flori, arabescuri, fluturaşi, fulgi, sau alte motive, în diferite culori care să se asorteze cu restul sălii.
Tortul şi prajiturile de nuntă se pot alege sa fie decorate în acelaşi fel, în aceaşi paletă de culori, care se poate asorta foarte bine cu husele, panglicile de scaune sau cu aranjamentele florale de la petrecere.
Delicios şi dulce, cu marţipan, frişcă sau glazură de ciocolată, tortul va trebui să reprezinte puţin din povestea de dragoste a fiecărei perechi de miri; cu cât este mai dulce şi savuros, cu atât va fi mai dulce şi viaţa voastră împreună!

Have a sweet, sweet day!

Tortul mirilor

Will you be my Valentine?

Thursday, February 12th, 2009 |

Deşi nu este o sărbatoare românească, Valentine’s Day este sărbătorit cu din ce în ce mai mult fast şi entuziasm şi în ţara noastră, şi pentru că sâmbăta aceasta este 14 februarie, ziua îndrăgostiţilor, ne-am gândit să alegem azi culoarea roşie pentru a vorbi despre decoraţiuni de nuntă.
Roşu este culoare care simbolizează dragostea şi pasiunea, iar alegerea lui pentru decorul de nuntă este mai mult decât potrivită.
Ce poate fi mai romantic decât un buchet de mireasă din trandafiri roşii, perfecţi asortaţi cu cerceii sau colierul de la gâtul miresei? Aranjamente florale din aceiaşi tranadafiri pe toate mesele invitaţilor, cel mai delicios tort decorat cu căpşuni sau cireşe, lampioane din sticlă roşie care împrăştie peste tot o lumină care şopteşte o poveste de dragoste, povestea lor, a celor doi miri.
Lăsaţi-vă inspiraţi de această culoare care exprimă dragoste, şi alegeţi-o pentru decorul nunţii voastre, şi astfel veţi putea simţi fiorii Zilei Îndrăgostiţilor în fiecare clipă a nunţii voastre, chiar dacă nu este în 14 februarie.

Would you be my Valentine

Decoraţiuni de nuntă – Turquoise

Tuesday, February 10th, 2009 |

Cu siguranţă una din cele mai puţin folosite culori pentru decoraţiunile de nuntă este turcoazul. Acea culoare care ne aminteşte tuturor de un peisaj exotic de la marginea oceanului, combinaţia perfectă între două culori puternice: albastru şi verde.
În acest an, când la modă pentru toate tipurile de decoraţiuni sunt culorile tari, turcoazul s-ar încadra perfect în peisajul nunţii voastre.
Trebuie însă să aveţi mare grijă în ceea ce priveşte cantitatea în care îl folosiţi, şi de asemenea cu ce altă culoare îl combinaţi; având în vedere puterea coloristică a turcoazului, acesta ar trebui folosit în combinaţie cu alb sau crem, pentru a crea acel echilibru confortabil oricărei priviri.
De la invitaţii turcoaz, la eşarfe, la naproane, la lumânările de pe mesele invitaţiilor, la cravata, papionul sau lavaliera mirelui (de ce nu?) , la cutiile pentru mărturii, aproape orice se poate alege să fie în această culoare deosebită, nu trebuie decât să discutaţi cu cei care se ocupă de organizarea nunţii voastre şi să încercaţi şi această variantă.
Invitaţia de nuntă turcoaz care o vedeţi în colajul nostru de poze, este creaţie Caroussel Wedding Cards, iar dacă vă place o puteţi comanda pe adresa lor de e-mail carousselcards@yahoo.com.

Decoraţiuni de nuntă - Turquoise

For Confort la Salonul Mireselor din Cluj

Tuesday, February 10th, 2009 |

Agenţia For Confort a fost prezentă anul acesta şi la Salonul Mireselor, expoziţia care a avut loc la Expotransilvania în perioada 30 ianuarie-1 februarie 2009. Dacă la expoziţia anterioară au ales ca şi culoare predominantă auriul, aici s-a ales verdele, portocaliul şi câteva accente de alb.
Eşarfe şi naproane din organza verde, aranjamente florale din orhidee verde, crizanteme albe şi portocalii, buchet de mireasă tip “poşetă”, fluturi albi, pahare de şampanie decorate cu flori uscate şi bumbac, şi o mulţime de alte interesante variante decorative pentru ziua nunţii voastre; florile au fost combinate cu fructe, mandarine şi kiwi, pentru a păstra aceaşi paletă de culori, şi pentru a surprinde prin ceva mai puţin convenţional.
Am rămas şi de data asta foarte impresionaţi de standul lor, şi nu neglijăm nici de data asta să-i recomandăm pentru absolut tot ceea ce înseamnă organizarea nunţii perfecte.
Aceasta este adresa lor de e-mail unde le puteţi scrie forconfort@yahoo.com, pentru ca împreună să începeţi pregătirile pentru cea mai frumoasă zi din viaţa voastră.
Mai reveniţi pe blog-ul nostru, pregătim pentru voi încă o mulţime de poze de la evenimentele festive organizate de ei, dar până atunci vă lăsăm în compania acestor frumoase poze de la expoziţie, enjoy the view!

For Confort la Salonul Mireselor din Cluj

For Confort la Expomariage Cluj 2009

Monday, February 2nd, 2009 |

Mai mult decât sigur, printre primele standuri care v-au acaparat atenţia când aţi intrat în Casa de Cultura a Studenţilor din Cluj-Napoca, a fost cel al agenţiei For Confort, prietenii noştri de ceva vreme.
Tematica aleasă de ei pentru această expoziţie a fost una dublă; decorul a fost armonios îmbinat între aranjamente pentru o nuntă cu tematică marină, şi una având ca light motiv, îngerii.
S-a mers pe culori de verde, galben, crem şi auriu, pe aranjamente florale din yoko, orhidee albă şi crizanteme albe cu centrul colorat în verde, huse albe şi eşarfe aurii, iar atmosfera în general a fost una de strălucire şi eleganţă.
Suntem siguri că v-au plăcut decoraţiunile de la For Confort, şi că îi veţi alege pe ei pentru tot ceea ce ţine de organizarea nunţii voastre, iar noi, nu putem decât să vă încurajăm în această alegere şi să vă asigurăm de seriozitatea şi talentul echipei For Confort. Adresa lor de e-mail, unde le puteţi scrie este forconfort@yahoo.com, iar în curând îi veţi putea vedea şi pe site-ul lor, care momentan se află în construcţie.
Am făcut pentru voi un colaj cu pozele de la Expomariage, enjoy!

For Confort la Expomariage Cluj 2009

Mărturii nuntă

Saturday, January 17th, 2009 |

Mărturiile de nuntă reprezintă acel gest de mulţumire a mirilor pentru oaspeţii lor, pentru că au fost alături de ei în cea mai importantă zi. Ele au originea în Istoria medievală, mai precis, în cea a Europei, unde aristocraţii le ofereau oaspeţilor cu diferite ocazii festive; mărturiile erau de obicei dulciuri, aşezate în diferite cutii preţioase.
Astăzi, mărturiile de nuntă au evoluat şi s-au diversificat enorm! Dacă acum doi, trei ani se ofereau invitaţiilor bomboane glazurate, acum ele sunt considerate destul de comune, iar mirii încearcă să găsească variante care mai de care mai deosebite. Cutiuţe migălos decorate, lumânări cu iniţialele celor doi miri, îngeraşi, evantaie, prăjiturele, sau orice altceva ar încânta cât mai mult oaspeţii.
Noi vă propunem o combinaţie de două culori, foarte la modă anul acesta : mov şi crem.
Se combină perfect, crem-ul temperează din puterea coloristică a mov-ului, şi astfel aveţi o combinaţie frumoasă şi mai rar întâlnită pentru decoraţiunile de la nuntă.
În ceea ce priveşte mărturiile de nuntă, încercaţi să fiţi cât mai originali în alegerea acestora, de ce nu, veniţi cu o idee nouă, ceva ce nu s-a mai folosit până acum, şi cu siguranţă veţi impresiona pe toată lumea.

Mărturii nuntă

Decoraţiuni nuntă-culori de vară

Wednesday, December 17th, 2008 |

Acum, că a cam venit şi pe la noi iarna, ne gândeam să povestim azi despre o nuntă în miez de vară, să încercăm să vă aducem în atmosfera caldă de vară, unde, după atâta dans şi zbenguială la petrecerea de nuntă, se potriveşte perfect o limonadă rece.
Aha, ne gândeam că un articol despre decoraţiuni de nuntă inspirate de şi cu lămâi, se potriveşte de minune acum, în decembrie, să vă mai încălzească puţin inimile.
O nuntă scăldată în atmosfera solară a lunilor de vară; eventual organizată undeva în aer liber, pahare cu limonadă pe fiecare masă, aranjamente florale care ascund ici colo câte o lămâie, domnişoare de onoare îmbrăcate în rochii diafane, subţiri şi galbene, prăjituri în aceiaşi culoare şi îmbibate cu zeamă de lămâie. Vânt călduţ spre seară, mireasa cu flori galbene de câmp în păr, mirele cu o cravată sau papion galben şi el, peste tot pluteşte o aromă uşoară de citrice, de seară caldă de vară, de fericire şi voie bună.
Dacă aveţi planificată o nuntă la vară, poate veţi îndrăgi culoarea propusă de noi astăzi, şi veţi alege un decor având ca motiv central, de ce nu, lămâia.

p.s. Şi dacă va place modelul de invitaţie din poza de mai jos, să ştiţi că numele lui este Solaris şi se potriveşte perfect cu o nuntă organizată în zilele calde ale lunilor de vară. Puteţi găsi acest model la Caroussel wedding cards, despre care v-am povestit mai devreme, iar datele de contact sunt aici.

Decoraţiuni nuntă-culori de vară

For Confort- organizări evenimente festive

Sunday, December 7th, 2008 |

Suntem foarte bucuroşi să împărtăşim astăzi cu voi una dintre frumoasele nunţi organizate de For Confort; mirii au ales două culori pentru decorul sălii: alb şi vişiniu. O combinaţie extrem de elegantă şi cu efect cromatic maxim.
Aranjamentele florale au fost minunate, din trandafiri vişinii şi cale albe, iar cele de pe mesele invitaţiilor cu lumânări albe sau vişinii. Buchetul de mireasă a fost simplu, perfect rotund, numai din trandafiri vişinii; fundele de pe scaune şi naproanele de pe mese au fost de asemenea vişinii, la fel şi cristalele de pe mese. Ce să mai zicem de şerveţele? Au fost deosebite, create special pentru această nuntă, albe şi vişinii, prinse la mijloc cu plasă aurie şi cristale colorate, acelaşi model cu cele de pe mese.
Mirii au fost la fel de încântaţi de rezultat la fel ca şi noi, şi iată care au fost cuvintele de laudă ale miresei pentru For Confort : ” Draga mea, demult doresc să-ţi trimit poze de la nunta noastră. Poate le pui în portofoliul tău să te lauzi cu o muncă GROZAVĂ aşa cum te laud şi eu tuturor. Eşti o minune şi mă bucur că am avut încredere în tine. La multe succese, să ajungi MARE!
13 sept 2008″

Dacă vreţi o nuntă la fel de reuşită ca şi aceasta, nu trebuie decât să apelaţi la For Confort, şi vă garantăm că veţi fi la fel de mulţumiţi ca şi mirii din pozele de mai jos.
Datele de contact le găsiţi la secţiunea MON AMIS -decoraţiuni, flori, cadouri, iar mai multe poze de la frumoasa nuntă în curând aici pe Mon Amour style, aşa că aşteptăm să ne mai vizitaţi!